Al-Qaeda si razboiul civil din Siria

Putini observatori mai credeau ca guvernul lui Bashar al-Assad ar mai putea avea un viitor in razboiul sangeros din Siria. Ultimele luni developeaza o alta imagine in care Al-Assad domina conflictul iar raportul de forte a capatat alte valente. The Economist sustine ca prezenta Al-Qaeda in Siria a modificat drastic echilibrul de putere intre partile aflate in conflict. Cu degetul este aratat Statul Islamic, cunoscut si cu acronimul SIIL sau ISIS, o grupare legata de Al-Qaeda care si-a facut aparitia in Siria in luna aprilie 2013, devenind una dintre cele mai puternice forte, dispunand de 7000 de luptatori puternic inarmati, multi dintre ei fiind islamisti caliti in razboaie.

Originile gruparii IS se afla in Irak, unde a fost fondata in 2003 ca o forta sunita pentru a raspunde invaziei Statelor Unite in aceasta tara. In 2004 si-a confirmat devotamentul fata de Al-Qaeda si Osama bin Laden schimbandu-si denumirea in Al-Qaeda din Irak (AQI). Statele Unite au oferit o recompensa de 10 milioane de dolari in schimbul unor informatii care sa duca la capturarea liderului gruparii, Abu Bakr al-Baghdadi, dar fara succes pana in prezent.
In primavara anului 2003, Abu Bakr al-Baghdadi a anuntat fuziunea AQI cu Frontul Al-Nusra, ramura AQI din Siria. De atunci, cele doua grupari unificate s-au intitulat Statul Islamic din Irak si al-Sham (al-Sham facand referire la Marea Sirie, cunoscuta si sub numele de Levant).
Cresterea miscarilor jihadiste din ultimii ani sunt o consecinta a trei factori1:
Primul se refera la scaderea prezentei americane in zona, prin retragerea din Irak si Afganistan lasand acestora o mai mare libertate de miscare.
Al doilea factor este reprezentat de reluarea negocierilor intre SUA si Iran ceea ce a condus la o crestere a temerilor in randul populatiilor sunite, aici incluzand firesc si Arabia Saudita. Și nu in ultimul rand:
Al treilea factor – alegerile din Afganistan, Irak, Egipt si Siria care au incercat sa promoveze guverne neprietenoase jihadistilor.
Temuta grupare stabilita in nord-vestul Siriei a impus legea Shariei, retinandu-i si decapitandu-i pe sirienii care nu le impartasesc viziunea traditionalist-conservatoare asupra Islamului si purtand un razboi nemilos cu militiile rivale. Populatia kurda din nordul Levantului si-a constituit propriile militii luptand deopotriva cu trupele guvernamentale si briganzii Al-Qaeda Irak. Frontul Al-Nursa (grupare afiliata Al-Qaeda si rivala celei din Irak condusa de Ayman al Zawahiri) a devenit foarte puternica in zona de nord dupa ce a preluat un depozit de arme aflat la 100 de km de Damasc, la Maeen. Dupa numai sase luni de la ofensiva din nordul Siriei, Al-Nusra si-a renegociat cu Zawahiri termenii vasalitatii, acesta retragandu-si luptatorii ISIS si acreditand Frontul Al-Nusra ca singura grupare autorizata sa lupte in Levant. Abu Bakr al Baghdadi, liderul de facto al ISIS, a refuzat acesta intelegere. Drept urmare luptatorii celor doua grupari extremiste au intrat intr-o zona de confuzie.
Pe acesta neintelegere s-a cladit o noua alianta ce poarta numele de Armata Islamica finantata de Arabia Saudita2.
ISIS (IS) actualmente domina o serie de avanposturi din regiune situate in orase strategice la care liderii sai fac referire ca la niste mini-emirate. Prin aceste avanposturi, luptatorii ISIS (IS) au capacitatea sa monitorizeze traficul de frontiera dintre Siria si Turcia, controland efectiv cele mai multe puncte de trecere. Consecintele au putut fi repede cuantificate printr-o paralizie a Armatei de Eliberare a Siriei, care domina opozitia din Siria cu ajutorul generoaselor donatii de bani si armament venite din Turcia3.
A devenit foarte clar pentru toata lumea ca bazele gruparilor rebele din Siria au fost preluate de ISIS. Washingtonul si Londra au anuntat ca nu doresc sa mai ofere, in aceasta situatie, asistenta rebelilor. Cresterea puterii ISIS(ISIL) in nordul Siriei a determinat admnistratia americana sa ia in considerare stabilirea unor legaturi cu alte grupari islamiste din tara pentru a restrange pe cat este cu putinta dominatia tactica a ISIS(ISIL). Perspectiva unui nou stat islamic/emirat in nordul Siriei, controlat de jihadisti, sugereaza administratiei americane ca ar trebui reangajat un dialog cu regimul Al-Assad pana cand lucrurile nu scapa iremediabil de sub control. Ironia face ca Bashar Al-Assad sa fi anuntat cu mult inainte ca grupurile radicale sa fi devenit cu adevarat semnificative in acest conflict de intentiile nihiliste ale jihadistilor teroristi4.
Armata de Eliberare Siriana este actualemente fortata sa lupte pe doua fronturi – impotriva lui Assad si impotriva ISIS(IS). Cei mai multi se pregatesc pentru un razboi impotriva ISIS(IS) dar nu stiu inca daca sa o faca inainte sau dupa alungarea lui Assad.
De fapt cine sunt gruparile rebele care se impotrivesc regimului Assad si mai nou ISIS? Conform unui studiu facut de BBC acestea sunt alcatuite din peste 1.000 de contingente ce insumeaza circa 100.000 de combatanti. Dintre contingente amintim: Armata de Eliberare Siriana (FSA) – formata din cateva zeci de mii de militari dezertori ai armatei guvernamentale, condusa de Salim Idris (principalul interlocutor al Occidentului), Brigazile Martirilor, Frontul Islamic de Eliberare (SILF), Brigazile Farouq, Șoimii Siriei, Batalionul Monoteismului, Batalionul Cuceririi, Batalionul Islamului, Miscarea Islamica a Barbatilor Liberi din Levant, Nepotii Profetului, Scuturile Revolutiei, Adunarea Sprijinitorilor Islamului, Brigada Unitatii Nationale, Statul Irakului si Levantului (ISIS) si Frontul Sprijinitorilor Poporului Levantului (Al-Nusra – fundamentalisti suniti, factiune Al Qaeda). Acestora li se mai adauga alte zece mii de kurzi (Unitatile Protectiei Populare), 3-4.000 de ceceni (Armata Fratilor) si mia de jihadisti europeni deja mentionati.5
De cealalta parte, cei loiali regimului Al-Assad lupta pentru prezervarea propriei puteri. Iar cei aflati la periferia relatiilor cu familia Al-Assad nici macar nu mai lupta pentru familia acestuia ci pentru propria supravietuire.

Tendinte

Mai multe agentii de informatii americane si europene si-au exprimat preocuparea fata de fragmentarea opozitiei siriene, de radicalizare a unor factiuni precum Al-Nusra – filiala Al-Qaeda din Siria – sau SIIL (SI) si de patrunderea pe teritoriul sirian a unor combatanti islamici straini care s-au alaturat luptei sunite. The Wall Street Journal (WSJ) sustine ca peste 1200 de presupusi jihadisti s-au inrolat in militiile locale venind din alte zone decat Orientul Mijlociu. O statistica din 3 noiembrie 2013 ne arata o distributie a celor plecati spre Siria dinspre Europa: 210 cetateni germani, 90 cetateni din Marea Britanie, 120 din Belgia, 50 din Danemarca si 150 din Kosovo6. Presedintele francez, Francois Hollande si-a aratat ingrijorarea fata de faptul ca 700 de cetateni francezi au plecat din Franta pentru a sustine cauza jihadistior sirieni. Fireste Europa cauta solutii pentru momentul in care alti cetateni, asemeni celor francezi, se vor intoarce de pe frontul sirian inapoi in tarile de origine. Acesti combatanti au pasapoarte europene si prin urmare nu au nevoie de viza pentru Statele Unite7.
Un caz elocvent il reprezinta cetateanul francez Mehdi Nemmouche despre care procurorii cred ca ar fi luptat aproape un an de zile in Siria. El este suspectat ca a ucis pe 24 mai, la Muzeul Evreiesc patru persoane.
Ingrijorarea este justificata. Inexistenta unui interlocutor viabil intarzie foarte mult orice strategie de negociere. Sute de grupari rebele fac si desfac aliante in fiecare zi. Din acest motiv regimul Assad se simte foarte confortabil. In comparatie cu regimul sau jihadistii etaleaza o forma de guvernamant, in nordul si vestul Siriei, greu acceptabila de catre Occident.
Dar valul consecintelor negative nu se opreste aici. Riscul de fragmentare al Siriei este unul real si este foarte posibil ca el sa fie ireversibil8. Se vorbeste tot mai mult de un scenariu irakian sau libanez in care scindarea pe criterii etnico-religioase (alawit, sunit, kurd) devine tot mai mult o realitate.
Granitele cu Irak-ul si Libanul sunt deja intr-un stadiu avansat de dezintegrare. Incercarea gruparii Statului Islamic (ISIS) de a reduce totul la o singura dimensiune etnica sau religioasa conduce fara drept de apel la disparitia ideii de stat multi-confesional si multi-etnic in regiune. Chiar daca druizii si crestinii sirieni si-au pastrat neutralitatea in acest conflict rebelii sirieni, in majoritatea lor suniti, n-au fost foarte incantati de aceasta atitudine.
Numarul refugiatilor este in continua crestere iar distrugerile suferite sunt greu de recuperat in urmatorii 10 ani. In acest moment comunitatea internationala nu are o strategie de relocare a refugiatilor. Țarile vecine Turcia, Libanul, Iordania si Irakul sunt depasite de problema. Numarul celor refugiati se ridica la peste 30.000 de persoane pana la sfarsitul lui 20149.
Statele Unite sunt incapabile sa gestioneze mai mult de o criza internationala10 si asta pe fondul unor probleme interne ce deturneaza atentia admnistratiei americane. Intr-un articol din 17 septembrie 2013 Geroge Friedman sublinia un aspect foarte important in economia relatiilor si crizelor internationale. Obama nu doreste sa se angajeze nici un razboi. Ce-si doreste in schimb este o diminuarea a prezentei Statelor Unite in teatrele de operatii si o crestere semnificativa a unei coalitii a natiunilor, astfel incat SUA sa nu mai fie nici liderul si nici actorul principal11.
In tot acest timp personaje precum Abu Bakr Al-Baghdadi, pe numele sau real Ibrahim Awwad Ibrahim Ali al-Badri al-Samarrai, cheama musulmanii la jihad intr-un mesaj de douazeci de minute12 cu prilejul asumarii functiei de calif:
Ingroziti orice inamic al lui Allah şi cautati moartea in locuri unde v-ati aştepta sa o gasiti.

Acest tip de discurs nu are darul de a linistii lucrurile. Ba dimpotriva. Reinventarea terorismului sub auspiciile unui nou califat reprezinta: cea mai importanta evolutie a jihadului international incepand din 11 septembrie – afirma Charles Lister, analist asociat la Brooking Doha.
Toate gruparile legate de Al-Qaeda si miscarile jihadiste independente vor trebui sa decida, acum, daca sustin Statul Islamic sau i se opun. […] Acest lucru ar putea marca nasterea unei noi era a jihadismului transnational, un pericol real pentru Al-Qaeda si pentru conducerea acestei miscari13.

BIBLIOGRAFIE

1. Strategy, Ideology and the Close of the Syrian Crisis Tuesday, September 17, 2013 , Stratfor, by George Friedman

2. http://incomemagazine.ro/articole/ce-inseamna-califatul-islamic-proclamat-intre-irak-si-siria
3. Keeping the Syrian state intact entails powersharing among all its constituent groups. http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2014/03/three-years-conflict-syria-no-p-201431411423566230.html
4. Syria’s forgotten war shouldn’t be forgotten http://www.saratogian.com/opinion/20140312/editorial-syrias-forgotten-war-shouldnt-be-forgotten, 03/12/14

5. Chimoterapie pentru Siria. Drama Levantului, intre tumoarea Bashar al Assad si metastazele Jihadului, autor: Apollon Cristodulo, Ziarul Ziua News.
http://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/chimioterapie-pentru-siria-drama-levantului-intre-tumoarea-bashar-i-metastazele-jihadului-106923

6. The Sunni Ramadan Offensive and Lessons of Tet, 1 iulie 2014, Stratfor, Autor: George Friedman
7. http://incomemagazine.ro/articole/ce-inseamna-califatul-islamic-proclamat-intre-irak-si-siria

8. Obama,s Bluff, Tuesday, August 27, 2013, Stratfor, by George Friedman

9. Saudis Back Syrian Rebels Despite Risks, by ROBERT F. WORTH
JAN. 7, 2014 http://www.nytimes.com/2014/01/08/world/middleeast/saudis-back-syria-rebels-despite-a-lack-of-control.html?nl=todaysheadlines&emc=edit_th_20140108&_r=1

Autor: Catalin Buciumeanu

Data: Iulie 2014