Influenta educatiei asupra securitatii nationale
La baza cladirii unei societati, unei tari puternice, sta populatia. Iar cladirea unei tari puternice se face doar prin educatia. O tara construita pe valori, competente, patriotism, integritate si viziune strategica este o tara care poate garanta statul de drept, siguranta si securitatea nationala. O populatie educata care are o cultura de securitate nu va fi niciodata usor de manipulat, nu va închide ochii la derapajele statului de drept si îsi va exercita drepturile si responsabilitatile ce-i revin din statul de cetatean al statului Roman.
Incompetenta, distrugerea valorilor nationale, absenta culturii de securitate în randul populatiei si absenta unei viziuni strategice nu asigura decat imposibilitatea consolidarii democratiei, a unor institutii solide, creand o vulnerabilitate greu de manageriat în interiorul statului.
Securitatea nationala si nivelul educatiei sunt într-o relatie directa. Astazi, puterea unui stat este data de întreaga sa structura, nu doar de dimensiunea militara. Intr-un proces profund de globalizare, societatile cu un nivel de educatie ridicat creaza state puternice. Nu întamplator, Joseph S. Nye, unul dintre cei mai renumiti teoreticieni contemporani ai Relatiilor Internationale, Profesor la Universitatea Harvard, schimba paradigma de gandire a relatiilor internationale introducand un concept nou – „smart power” care se compune din „hard power” si „soft power”. Ceea ce ne intereseaza în mod special este conceptul de soft power care spune ca puterea unui stat consta în abilitatea acestuia de a-i influenta pe ceilalti actori fara a folosi forta. Promovarea valorilor astfel încat sa devina atractive pentru ceilalti reprezinta o arma mai puternica în multe cazuri decat cea militara. Astfel, observam ca teroreticianul a încadrat valorile universitatilor americane în categoria U.S. soft power argumentand ca „seductia este mult mai eficienta decat coercitia, iar promovarea unor valori seducatoare precum democratia sau drepturile omului reprezinta instrumente eficiente si putin costisitoare.”i
Potrivit Strategiei de Securitate a Romaniei, „securitatea si prosperitatea sunt termenii inseparabili ai aceleiasi ecuatii – progresul, prosperitatea si securitatea nationala ale Romaniei nu pot fi decat rezultanta majora a unui proces complex de promovare si garantare a valorilor si intereselor nationale.” ii Toate acestea, spune Strategia, se pot atinge prin îndeplinirea unor contitii precum: „integrarea reala si deplina în Uniunea Europeana; asumarea responsabila a calitatii de membru al Aliantei Nord- Atlantice; mentinerea integritatii, unitatii, suveranitatii, independentei si indivizibilitatii statului roman, în conditiile specifice ale participarii la constructia europeana; dezvoltarea unei economii de piata competitive, dinamice si performante; modernizarea radicala a sistemului de educatie si valorificarea eficienta a potentialului uman, stiintific si tehnologic; cresterea bunastarii cetatenilor, a nivelului de trai si de sanatate ale populatiei; afirmarea si protejarea culturii, identitatii nationale si vietii spirituale ale romanilor”iii
Observam ca progresul, prosperitatea si securitatea nationala a Romaniei sunt într-o relatie directa cu capitalul uman al tarii. Valorificarea potentialului uman reprezenta, în opinia mea, esenta dezvoltarii societatii astfel încat poti atinge dezvoltarea unei economii de piata competitive, cresterea bunastarii cetatenilor si un nivel de trai ridicat. Efectele sistemului de educatie au implicatii asupra întregii societati, facant indiscutabil subiectul unei strategii de securitate în acest moment al istoriei.
Dupa cum cum vedem si în Strategia de securitate, „dezvoltarea economica accelerata – ca premisa a bunastarii si securitatii – depinde în mod hotarator de gradul de competitivitate a natiunii.” Competitivitatea natiunii este o consecinta a gradului de educatie al populatiei. Una dintre cele mai importante resurse ale unei tari este însasi populatia acestea. Investitiile în domeniul educatiei, cercetarii si dezvoltarii asigura pe de o parte o forta de munca bine pregatita si flexibila, iar pe de alta parte succesul integrarii europene si al valorificarii oportunitatilor oferite de globalizare avand capabilitatile necesare unei lumi aflate într-o permanenta schimbare.
Capitolul noua al Strategiei Nationale de Securitatea acorda o atentie sporita domeniului educational aducand în discutie mai multe elemente precum:
- Dezvoltarea economica a tarii depinde în mod categoric de gradul de competitivitate a natiuniiiv
- Asigurarea accesului la educatie a tuturor cetatenilor, atat din mediu urban, cat si din cel rural
- Educatie de calitate pe tot parcursul vietii
- Compatibilizarea cu sistemele europene de educatie si formare profesionala
- Modernizarea rapida a învatamantului public si consolidarea institutiilor private de învatamant
- Sustinerea, în maniera integrata, a educatiei, cercetarii si inovarii
- Facilitarea accesului mediului privat la rezultatele cercetarii-dezvoltarii
Observam astfel, înca o data, interdependenta dintre doua domenii esentiale asigurarii securitatii unei tari – domeniul educational si domeniul economic. Însa, daca este sa continuam analiza, o sa vedem în continuare ca educatia are mai multe implicatii la nivelul unei tari.
Trecand în revista institutiile care au responsabilitati în domeniul securitatii nationale, Capitolul zece al Strategiei amintite intitulal Modernizarea institutiilor care au responsabilitati în domeniul securitatii nationale, mentioneaza o noua dimensiune esentiala a procesului educational – “modernizarea si diversificarea programelor de pregatire si dezvoltarea cercetarii avand ca obiectiv securitatea nationala.”
Un aspect deosebit de important, mentionat în cadrul strategiei, este acela de a dezvolta un tip de educatie complex, îndreptat catre nevoile reale ale societatii romanesti. Este mentionata necesitatea de a crea personal care sa beneficieze de un grad ridicat de expertiza pentru realizarea unui control democratic asupra institutiilor, personal capabil sa faca planificare si evaluare a politicii de securitate, oameni capabil sa elaborareze si implementeze noi conceptii privind rolul politicii de aparare în cadrul politicii de securitate pentru a face fata noilor provocari; oameni capabili sa puna bazele unei noi comunitatii nationale de informatii, si as completa aici, vizionari capabili sa proiecteze o noua viziune strategica pentru Romania.
Învatamântul superior conform Legii nr. 288 din 24 iunie 2004 privind organizarea studiilor universitare, are trei cicluri: studii universitare de licenta, studii universitare de masterat si studii universitare de doctorat. Potrivit aceleiasi Legi, începând cu 2004, România a trecut la sistemul de învatamânt superior Bologna racordându-se la Spatiul European al Invatamantului Superior.
Scriptic, învatamântul românesc este unul complex, care ofera solutii de educare si învâtare a unei profesii pentru toate tipurile umane. De exempu, pâna de curând scolile Profesionale erau o optiune pentru cei care nu doreau sa continue studiile superioare. Însa daca analizam situatia acestor scoli constatam o serie de deficiente:
1. scoala Profesionala, de maistrii, este profund desconsiderata. S-a creat o imagine falsa asupra acestui tip de învatamânt, considerându-se ca doar paria societatii ajunge în astfel de institutii. Ceea ce extrag eu de aici ca principala problema este devalorizarea muncii. Noi nu mai avem o cultura a munci, o apreciere justa fata de munca, iar atunci sistemul nostru de valori are carente.
2. O alta deficienta a acestor unitati de învatamânt consta în tipurile de meserii pe care elevii urmeaza sa le învete. Aceasta reprezinta o cauza a imaginii negative pe care aceste scoli o au în rândul populatiei, dar cel mai important, în randul tinerilor. Potrivit strategiei de securitate ar trebui construit un Sistem de învatamânt al scolii Profesionale adaptat cererilor piete pentru a forma o forta de munca competitiva. Iar mineritul nu reprezinta o provocare al erei informationale în care ne aflam în prezent.
Dupa schimbarea regimului din 1989, sistemul educational a cunoscut o serie de schimbari radicale în ceea ce priveste curicula scolara. Astazi ne aflam într-o noua etapa a evolutiei individului. Societatea cunoasterii presupune un alt tip de dezvoltare intelectuala al elevului. Traim într-o lume în care suntem sufocati de informatii, iar provocarea nu consta în a învata cum sa cauti informatii sau a retine o cantitate mare de informatii, ci mai degraba în procesul de selectie a informatiei si asamblare a informatiilor pentru a obtine o imagine reala si completa asupra unor fapte/evenimente. Individul are nevoie de instrumente prin care poate face acest proces de filtrarea a informatiilor, el are nevoie de metode de analiza si de întelegere a lumii.
În timp ce din patru în patru ani se aduc modificari asupra modului în care se finalizeaza un ciclu de studii, ar trebui sa se acorde o mai mare atentie programei de studiu. Dezvoltarea unui capital uman bine pregatit si competitiv presupune un sistem educational conectat la realitatile pietei, una dintre cele mai abitioase cerinte ale Strategiei de Securitate Nationala, era aceea construi un sistem eductional modern. Cel mai recent exemplu este dat de Ordonanta de Urgenta 49/2014 care vizeaza schimbari de structura, dar nu de curricula.
Atat timp cât scoala nu raspunde nevoilor societatii, redefinindu-se în raport cu schimbarile accelerate care se produc în societate, atunci apar doua probleme majore as spune eu:
- Tinerii care ies de pe bancile sscolii nu detin abilitati care sa le permita sa se adapteze la noile conditii sociale, de mediu, politice, economice si tehnologice care se afla într-o continua schimbare
- Daca programa scolara nu se schimba, iar ceea ce tinerii învata în scoli este depasit, atunci acestia au deficiente grave în a se intergra pe piata muncii.
Facând o paralela între sistemul de învatamânt din spatiul occidental si cel românesc, la noi accentul cade pe procesul de memorare si nu pe cel de dezvoltare al capacitatilor intelectuale si creative ale elevului.
Consideratii finale
Romania se confrunta cu un abandon scolar ridicat, fiind a patra tara din Uniunea Europeana la gradul de analfabetism si abandon scolar. În aceste conditii cred ca programa scolara ar trebui adaptata astfel încât sa le poti oferi copiilor o întelegere cât mai completa asupra realitatii. Nu spun ca orele de limba româna, matematica sau istorie trebuiesc modificate. As sugera mai degraba o armonizare a acestor toate materii astfel încat fiecare sa fie o prelungire a celeilalte, fiecare sa ofere o viziune integrata asupra societatii si a lumii în ansamblu.
Mai mult decât atât, as îndrazni sa sugerez faptul ca o serie de discipline ar putea fi realizate prin formarea unor catedre comune care ar spori imaginea de ansamblu a elevului si chiar i-ar spori creativitatea si posibilitatea de a gândi multilateral lucrurile.
Strategia nationala de Securitate sustinea conectarea mediului de afaceri (spatiul privat) cu cel academic prin folosirea produselor de cercetare în cadrul societatii, avand ca scop dezvoltarea continua. Totusi, aceasta ambitie este de departe o fantezie în conditiile în care cercetarea si dezvoltarea nu reprezinta astazi o priopritate reala a bugetului Romaniei.
Totodata, problema esentiala pe care ar trebui sa o rezolve sistemul educational este legata de producerea elitelor. Este necesar ca Scoala sa formeze oamenii de care Statul are nevoie. Oameni care sa aiba o reala cunastere a valorilor nationale, a interesului national, care sa poata imagina viziuni strategice pentru Statul Român. Una din preocuparile constante ale Statului ar trebui sa tina de educarea acelor oamenilor capabili sa preia frâiele acestei tari. Statul trebuie sa intervina în sustinerea procesului de educare a celor care se remarca din multime si facilitarea accesului catre cunoastere.
Reiterez în final o idee de mai sus, si anume, faptul ca unele lucruri predate la scoala nu îsi mai gasesc aplicabilitatea în societatea contemporana. Faptul ca elevul se integreaza tot mai greu pe piata muncii este o problema ce cade, dupa parerea mea, în sarcina Ministerului Educatiei si nu a copilului.